Roză purpurie

văzându-te cum înfloreşti roză trecătoare
tânjesc după
ziua aceea când îmbrăcam primul sarafan
şi tu eşti de catifea
eşti mâna mamei potrivind volanele blândă atingere
în mijlocul unei zile însufleţite
între depărtări eşti însăşi catifeaua
tu mă duci dincolo de mine însămi
în tăcerea dintre cuvinte
în care îmi găsesc un oftat calm
ca o alinare sub care există
ceva
pe care îl ţin minte
purpuriu