Maseuza

Amurg în zăbale,
fuior, se prăvale,
pe acorduri de Bach,
în chilia mea de monah,
şi-un trup de femeie,
zeie,
mă descheie,
pentru masaj...

Ea e prinţesă,
eu îi sunt paj,
iar trupul mi-i gaj,
ca un câine în lesă.

Mă simt protejat,
adulat. Fermecat!

Mâinile sale de aur
şi sânii săi de tezaur
ard ondulat, pe trupu-mi
de carne şi sânge,
inima-mi râde şi-mi plânge...

Doamne, între ea şi sufletul meu,
un singur, nevăzut, Dumnezeu,
îmi susură, balsamic, în suflet şi gând,
o previziune despre viaţă şi soarte,
cu moartea pre moarte călcând...
hăt!, până dincolo de viaţă,
până dincolo de toate -
fiinţe ca mine purificând!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!