Pasager

Îmi pare rău, dar nu mai pot să iert!
Prea multe răni adânci şi sângerânde,
Pe care tu, constant, le-ai ignorat,
Mi-au ucis lent iubirea pentru tine.

Sufletu-mi zace-agonizând,
Nici măcar tu nu mai ai leacul,
Nu mai am ochi, ci izvoare de lacrimi,
Şi-s goală şi de vise fără tine!

Te-am pierdut fără să te am,
Ca un copil ce vede-n Moş Crăciun pe tata!
Nimic nu umple golul ce mi-l laşi
Cu tine pleacă ultima-mi speranţă

Ce n-aş fi dat să formăm un întreg
Indestructibil înaintea sorţii
Dar ai ales să-mi fii doar pasager
Prin viaţă, gânduri, inimă, iubire!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!