* * *

Cu pași repezi, de gând... trecu pe lângă mine...
Cu marginea veșmântului sufletului lui, m-a atins ușor, și cald, și viu..
Iar inima mea a străfulgerat
de viață...
Era vie...
O, Doamne... l-am recunoscut...
Și din adâncurile acelui suflet răzbi peste mine un suflu cald, ademenitor, văratec,
o fâlfâire și-o atingere mângâietoare de-aripă... ruptă parcă din mine, de demult...
Mă netezește lin și apoi dispăru-ntr-o clipă... ca o petală fragedă de floare...
ce-o rupe și-o învolbură o boare...
Căzu pe inima-mi ca un suspin... ce s-a-mpletit în mine lin...
Și m-a trezit ușor din amorțire ca după o lungă adormire... Al pașilor lui foșnet m-a cutremurat... și i-am urmat... O șoaptă moale, înmiresmată cu dor și foc arzător al inimii sale... a curs în mine... umplându-mă de Cer și lumină... De-atunci, alunec către niciunde, cu șoapta lui de dor în brațe... urmându-l...
Împlinească-se...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
 
 

Adresa de e-mail a expeditorului

Adresa de e-mail a destinatarului

Mesaj (adresa paginii este inclusă automat)

Semnătură (numele expeditorului)

♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook