Lupta celui departe de casă

Eu văd în depărtare
şi parcă n-am vedere,
deşi lumea e mare,
văd peste tot durere.

Spun că speranţa
e ultima ce moare,
dar totuşi e poveste
şi ea e muritoare.

Şi tot aud pe drum
luptă şi vei învinge,
pentru mine e zbucium
şi viaţa mă împinge.

Am o inimă ce-i plină
de speranţe şi de vise
şi nu-i cu nimic de vină
că-i cu uşile deschise.

Va veni timpul să râd,
şi acasă voi ajunge,
la zece metri sub pământ,
c-un sicriu şi-o cruce...

poezie de Eugenia Calancea (30 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!