Final

Îmi sprijin o tâmplă pe-un vis ce-mi şopteşte
Atâtea şi-atâtea cuvinte prin piept,
Încât mi se pare că-n inimă-mi creşte
Un vers nesfârşit, c-un final ce-l aştept.

Şi-mi sună cuvintele-acelea a clopot,
Şi bat darabanele-n sufletul meu
De parcă mi-e sângele-o mare în clocot
Pe care-s corăbii şi-n ele sunt eu

Legat de catarge cu lanţuri de teamă,
Cu ochii în sarea din creasta de val
Ce vine, şi urlă, şi parcă mă cheamă
Să merg în străfunduri pe-un pat abisal,

Să duc în uitare albastrul de Lună
Şi roşul de ziuă ce naşte-n amurg,
Să-mi fie doar apa dorinţa-mi nebună
Şi setea pe care în mine s-o scurg.

Îmi sună cuvintele-acelea a moarte
Şi-mi cântă a clopot, şi-mi urlă a val
Ce-mi creşte în suflet o ultimă carte,
C-un vers ce mă-ndeamnă să-i caut final.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!