Parfumuri calde

Orele noastre nu se mai
opreau când ne minţeam în
cerc şi, totuşi, ne era
pe atunci bine,
fiind suficientă doar o
moleculă din statuile
vizibile de pe orice relaţie ca
viaţa să meargă
înainte.

Şi mergem şi acum odată
cu ea, considerând
uneori că s-a plivit prea
multă regina-nopţii şi
grâul, cu toată populaţia
îndrăgostită ce vine după
noi sau huiduie în tranşee,
va rămâne neadoptat şi
capabil doar să dea mâna
cu profa de biologie din
a cincea.

Şi totuşi va fi şi el fericit,
ajungând în faţa unei uşi
spre care venele noastre
nu ne împuşcă; acolo n-au
ce căuta nasuri, ştreanguri
ori hărţuiri dintr-o simplă
privire, cetăţenie neavând
nici cuvintele pe care le
paştem când nu ştim în
jurul cui se învârte lumea.

Copiii ăştia din secunde sau
azbociment, trichină sau
Dante feliat pe o ierarhie,
minute care se vor sparge
odată cu noi şi or să ne
lase cu sufletele pe care
nu le-am întrebat niciodată
nimic.

poezie de Alexandru-Valentin Petrea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!