Ploaie

Şi-n seara asta cu fulgere,
pe tava de argint, cireşele
îţi aşteptau dorinţa.
Prin rama uşii a trecut
năluca singuratăţii mele,
parcă speriată de trăznetul întârziat.
Am scăpărat bricheta, fulger controlat
în paratrăznetul ţigării,
să alung nişte gânduri de ploaie.
Vechea icoană a Fecioarei cu pruncul
nu-mi înţelege starea, mai ales că
sunt ani de când mi te-a dăruit.
Fulgere, cireşe, icoana
şi-mi dau seama că nu sunt singur
când afară plouă lipsa ta.

poezie de Alexandru Corneliu Enea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!