Limba mea

Limba mea e-o limbă sfântă
Ea îmi este căpătâiul!
Bucuria - când îmi cântă
Gungurit de prunc - întâiul...

Când mă ninge, când mă plouă
Și-n dureri n-am o zi bună,
Când mă frânge doru-n două
Tac în limba mea străbună...

Când mă ard cuvinte-n strune
Acordându-mă-n furtună,
Torc din doinele străbune
Plâns în limba mea română.

Și când rănile îmi sânger
Roșul macilor în grâne,
Cântul meu e zbor de înger
Limba mea e rugăciune...

De tăcerea m-o răpune
Și cuvântul mi l-o frânge,
Din baladele străbune
Miorița mă va plânge.

Însă... somnul mi-e veghere,
Sub Luceafăr l-oi începe.
Limba mea va fi tăcere
Dar cu toți o vor pricepe!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton ponderat

Distribuie
 
 

Adresa de e-mail a expeditorului

Adresa de e-mail a destinatarului

Mesaj (adresa paginii este inclusă automat)

Semnătură (numele expeditorului)

♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook