Mă striveşte

mă săruţi ca pe-un mort
cu o lacrimă ascunsă sub pleoapă
şi nu pentru mine
frămânţi o eşarfă imaginară şi-ţi doreşti
s-o fluturi iminent într-o gară definitivă
mi-ai da orice
şi de fapt nimic
suntem alături şi păşim în aceeaşi direcţie
dar umbrele ne sunt contra:
una cuminte şi a ta întoarsă...
n-ai vrea să vezi cum eşti înăuntru
câţi ochi de bărbaţi stau înfipţi ca-ntr-un insectar
şi ai mei, desigur
nici n-ai vrea să evoci ultimul pat
nici cu cine s-a întâmplat
rupi eşarfa cu mâinile sticloase, tăioase -
ai fi în stare să zideşti gara de una sigură la nevoie
te bănui chiar că... n-ai zâmbit niciodată
nu crezi în îngeri -
zeii tăi sunt cu chirie în dormitor,
îmi spui cu ochii (ştii că-nţeleg) că tu n-ai săruta
niciodată un mort
o iau ca pe un compliment şi te răsplătesc cu o favoare
mă arunc în faţa trenului tău închipuit

umbra surâsului mă striveşte

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!