Soarele soarelui
De o vedeți, veți simți
adierea nevăzutelor
aripi...
Cu care alină inima
fără a cere ceva
sau cu patimă...
Și sunt albastre
din zăpada ce a avut-o
în ea...
Ce mie mi s-a topit
în catran de a judeca
și rejuca
aceeasi piesă
de grimasă
a întunericului
unde ea...
E soarele soarelui!
Luminos. pleoapelor
unde îmi ardeam
singur chinurile.
Și ca o lebădă albastră
sa ridicat de pe apa vidului
încât soarele răsare
doar pentru a o vedea...
Pe ea....
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre albastru
- poezii despre Soare
- poezii despre întuneric
- poezii despre zăpadă
- poezii despre lumină
- poezii despre lebede
- poezii despre inimă
- poezii despre aripi
