Zorii din apus
De vrei să pleci, te du! Nu mă opun.
Luminii, să rămână, cum aș putea să-i spun?
Un suflet să se-ntoarcă? Degeaba l-aș ruga:
Nu știe ce e plânsul, își vede calea sa.
Îl știu, îl simt și-l înțeleg când tace:
Nu-i place, cu iubirea, să se joace
Cum aș putea, când Soarele apune,
Din roua dimineții, să-i pot spune:
"Întoarce-te cât nu ești prea departe!
E doar o noapte care ne desparte"?
Cum aș putea? E, oare, prea târziu
Să-mi luminezi apusul? Eu... nu știu!
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre tăcere
- poezii despre suflet
- poezii despre rouă
- poezii despre plâns
- poezii despre noapte
- poezii despre jocuri
- poezii despre iubire
- poezii despre dimineață
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
