Minunea mea frumoasă

Tu, iubito, să-ţi scoţi bluza din prag
s-ating umerii, iradiaţi de remuşcări;
părul alintat de două mâini cu drag
să-mi aducă linişte şi înduioşări.

Cu coapsele feline şi sânii tăi avari,
spulberă-mi nimicnicia din casă,
o, cât eşti de scumpă, în taina ce apari,
minunea mea dorită şi frumoasă!

Şi mă regăsesc bine, şi devin poet,
în sărăcia-mi lucie de visător;
purificându-mi sufletul de orice regret,
din trecut, prezent şi viitor.