Femeia mea

Femeia mea nu se aseamănă cu altele,
Are fluiere fine, şolduri prelungi,
Mijloc subţire de frică-ai că-l frângi
Uneori cred că soră-i cu algele.

Teamă aş avea chiar de-a o-atinge,
Când lacrimă-i ce pe-obraji se prelinge,
Şerpoaică, ce se strecoară în iarbă
Cu pielea când rece când caldă.

Femeia mea are pasul uşor,
De o strâng în palme se preface în fum,
Lasă în urmă doar miros de parfum
Şi se-adună toată într-un nor.

Nu muşcă, nu latră, nu zgârâie
Doar dacă-i pui zgardă mârâie,
S-o-nfurii să nu te pună ispita
Se preface-n scânteie dând cu copita.

Femeia mea miroase a vară,
În fiece zi în alt fel înfloreşte,
Ba chiar într-o zi eu cred c-am zărit
Femeia mea prefăcută în peşte.

Femeia mea nu-i ca alte femei,
Sfredel o simt şi când doare arcuş,
Fină mătase mereu pielea ei
Cred că întrece chiar ursul de pluş.

Gura ei nu-i ca alte guri,
Un sărut de-ndrăzneşti ca să-i furi
Sărutul de-nceput o să ceară altul
Pe mine odată mă puse păcatul!

Femeia mea este tare şucară,
Iese în urbe la ceasuri de seară,
Şi-oricât de mare în urmă-i e turma
Ea numai mie îmi caută urma.

poezie de Valeria Tamaş
Adăugat de valeria
Comentează! | Votează! | Copiază!