Surâsul primăverii

Era o primăvară oarecare,
Cu flori de mai, salcâmi nebuni... şi eu
Strângându-te, duios, la pieptul meu,
În ziua devenită sărbătoare.

Şi totul s-a schimbat: doar noi eram
Înnebuniţi în primăvara-ceea,
În care ne pornisem odiseea
Prin viaţa ce,-mpreună, o-ncepeam.

A fost frumos, iubito! Am dansat
În multe nopţi când stelele-au cântat
Şi ne-au privit, din lumea lor, zâmbind;

În gândul meu, adesea, te cuprind
Şi îmi doresc surâsul ce-a contat
Când m-a atras cu umbra-i de păcat.

Vezi şi următoarele:

Căutare