M-am născut spre-a fi pământ

M-am născut spre-a fi pământul
Peste care, în surdină,
Voi călcaţi... Cu toate astea
Nu m-aţi smuls din rădăcină.

Insipidă-mi este fiinţa!
Un cockteil din cioburi, care
S-au unit în nefiinţa
Permanent risipitoare.

Paşii voştri îmi sfărâmă
Numai setea... Ce adâncă
E prăpastia tăcerii!
Trupu-i adâncit în stâncă...

Leg cu funii de lumină
Lumea voastră de a mea...
Oropsiţi de ne-odihnă
Veşnic mă veţi căuta.

Eu va voi pătrunde-n suflet
Ca un clopot de cuvinte,
Voi pierduţi şi reumatici,
Nu mă veţi mai ţine minte...

Fi-voi doar o amintire -
Praf de stele-n lumea mea.
Voi veţi plânge -umbre stranii,
Fiindcă nu mă veţi avea.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!