Naşterea pe nou

La etajul nouă unde scriu,
Ca-n chilia unei mănăstiri,
Să mă nasc pe nou e prea târziu,
Ca să poţi, Tăcereo, să te miri?

Zilnic cerc să văd de mai sunt viu
Şi-mi strig numele fără cuvinte.
Am îmbătrânit de timpuriu,
Nici murirea nu mă ţine minte.

Spre Golgota trepte urc mereu
Şi când cuie-mi bat eu însumi mie
Mi le smulge grabnic Dumnezeu.
"Te grăbeşti", îmi zice, "iasomie,

Înfloreşte-ntâi şi-apoi vei sta
Între spini-tâlhari la judecată,
Lacrimile te-or crucifica
În amurg, şi-n zori, şi înc-odată

Şi atunci, fiind numai Iubire,
Să ierţi pietrele ce te lovesc
Şi-mbrăcându-te-n dispreţuire
Să renaşti în chip monahicesc."

poezie de Traian Vasilcău (17 aprilie 2017)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!