Viața ca un drum cu sens unic

Fiecare drum servește unui scop bine determinat,
Proiectat cu multă scrupulozitate înainte de-a fi;
Identitate se numește acel drum intermitent semnalizat;
Orice am face și oricum am merge, nu ne putem rătăci.

Un câmp pustiu, fără repere, la-nceput de fatum.
Din proprie inițiativă și entuziasm de ancestralitate,
Cu rucsacul copilăriei în spate, abordăm ideea genetică de drum;
Primul pas săvârșit, deja, a transformt-o în realitate.

Cu sensul doar înainte, viața-i ca mersul ofidienilor ce se scurg;
Chiar și pe drumul drept, tot în serpentine evoluând.
Când, adumbrind arcul sprâncenelor, privim înapoi, în amurg,
Se vede poteca pe care nicicând n-o vom mai străbate mergând.

Asemenea stalactitei ce plânge la capătul subțire
Înainte de a-i trimite stalagmitei o lacrimă de răspuns,
Cu-n licăr de speranță, într-o rugăciune de regăsire,
Doar în gând, mai putem reveni lăcrimând în ascuns.

Chiar dacă ni se îmbulzesc gândurile pentr-o clipă,
Atunci când zărim drumurile răstignindu-se pe cruce,
Ca o reacție firească la provocarea lor, când se disipă,
Continuăm, norocul ne-ar putea surâde dincolo de răscruce!

Când pleoapa trage storul gândului în șoapte,
Developând retina timpului pentru ultima dată,
Lăsăm în urmă un drum care-a avut de toate;
Nu și cale de întoarcere, cel puțin, nu îndată.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
 
 

Adresa de e-mail a expeditorului

Adresa de e-mail a destinatarului

Mesaj (adresa paginii este inclusă automat)

Semnătură (numele expeditorului)

♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook