Taurul

E de Pamânt, ca semn zodiacal,
Şi-şi ţine-adânc picioarele în el,
Mulţi zic că are ochelari de cal,
Dar lui nu-i pasă de asta, defel.

E credincios Luminii răsădite
În inima cât pâine-ardelenească
Şi spune lumii, simplu, prin cuvinte,
Cât de frumos prea simte să trăiască.

Un pic prea arţăgos de multe ori,
Că-l doare nedreptatea risipită
De oameni care nu privesc spre nori
Să-şi taie-n curcubeie-a lor ispită.

Din cinste şi credinţă-şi face scut,
Luptând cu întuneric pân' la moarte
Şi, chiar dacă-n arenă a căzut,
Când se ridică, merge mai departe.

Când suliţe ce viaţa i le-nfige,
Să-l moară, că prea e neobosit,
În mari dureri, ar vrea şi el să strige,
Dar... plânge mut, în zâmbet învelit.

Şi când IUBIRE arde pân' la scrum,
Nedându-şi milă-n "rupt" de suferinţă,
Nicio furtună nu îi stă în drum,
Dăruind totul, cu întreaga-i Fiinţă...

Cine-l cunoaşte cu adevărat
Îl va păstra mereu în mintea sa
Şi-l va iubi cât timp îi este dat,
Nereuşind vreodată a-l uita...

Căutare