Neanderthal (1)
Plecaseră, din trib, de-un an,
Ea tânără, el cam golan,
Cu aere de șef de clan.
Găsiseră, cu greu, un loc,
O grotă mare - ce noroc -
În care și-au aprins un foc.
O vreme s-au iubit din plin
(V-aș povesti, dar mă abțin)
Până-ntr-o zi când, din senin,
Nu știu prea sigur, dar înclin
Să cred c-a prins-o un vecin
Mai vajnic și de-atunci, ce chin!
Că, după ce-a simțit ceva
Ce nu simțise, nu credea
Că-n grota ei mai poate sta
Cu unul ce nu-i poate da
Decât mâncare, c-altceva
E clar: nu are ce vrea ea.
Văzând ceva că s-a-ntâmplat
Că soața lui s-a cam schimbat,
Și-a zis c-o fi de la vânat
Și de-o tratează de îndat'
Cu plante din ce-a adunat
Va fi, din nou, apreciat.
In seara-ceea i-a adus
Un ceai cu leacul presupus.
Privind ulcica, ea a spus:
"-Nda vum! " cu-n aer indispus
("- Și asta-i mică!" - am tradus).
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
