Os

1
Eu dintotdeauna am încercat să aflu
ce este sufletul
şi unde se ascunde,
şi ce formă are;
şi-astfel, săptămâna trecută,
când am găsit pe faleză
acel oscior din urechea
unei balene-pilot care, probabil, a murit
acum câteva sute de ani, m-am gândit
că poate m-am apropiat
de un secret şi că aş putea scoate un înţeles
din acel oscior.

2
Ciocănaşul este partea cea mai durabilă-n timp
din noi toţi, oameni sau balene;
de forma unei linguri,
cu un căuş roz,
odată, demult, aflat în capul unei înotătoare pline de viaţă,
s-a alăturat celor două surori
din casa auzului;
avea doar cinci centimetri lungime
şi m-am gândit: sufletul
ar putea fi ceva asemănător,
la fel de dur, la fel de necesar –

3
şi, totuşi, insignifiant.
Lângă mine, marea cenuşie
deschidea şi închidea uşile valurilor,
eliberând iarăşi şi iarăşi
acel vuiet al talazurilor care ridiculizează timpul;
am privit prin întunericul fosforescent al apei,
dar n-am văzut nimic;
însă, aşa cum ştim cu toţii, nisipul auriu
este acolo la fund,
deşi ochii noştri nu l-au văzut niciodată,
nici mâinile noastre nu l-au atins.

4
Nisipul pe care l-am fi strecurat
printre degetele mâinii – fapte,
certitudini;
iar ce este sufletul, de asemenea
cred că nu voi şti niciodată.
Oricum, mă joc la hotarele cunoaşterii,
ştiind cu adevărat că
partea noastră este să nu ştim,
ci doar să privim şi să atingem, şi să iubim;
acesta este drumul pe care am mers,
calmă şi împăcată,
prin lumina pal-trandafirie-a dimineţii.

poezie de Mary Oliver, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!