Nave trecând în noapte

În slavă se-adună nori mari şi negri, briza-i rece ;
Privesc departe-n bezna nopţii grea
Şi-aud, solemnă,- o detunătură puternică de tun,
Sclipiri întâmplătoare de lumină-atrag privirea mea,
Semn că nava pe care-o caut, tocmai trece, trece.

Sufletul durându-mă atât, în lacrimi ochii-mi stau să se înece,
Aş saluta şi m-aş urca pe-acea navă dorită peste poate.
Îmi întind braţele implorând, strigând salbatic,
Dar vorbele-mi cade la picioare, frunze moarte,
Şi numai năluca lor ajunge la nava care trece, trece.

O, Glie! O, Cer! O, larg Ocean! De ce oare nu petrece
Cu voi sufletul meu de întuneric atât de temător!?
Nu mai e nici o nădejde pentru mine, nici o cale
Să-l mai zăresc şi să mă-îmbarc pe-acel vapor
Care-acum neauzit şi nevăzut tocmai trece, trece?

poezie de Paul Laurence Dunbar, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!