Sonet consonant

Primăvara instinctelor tale,
Tresare prin somnu-i buimac,
Cu duhu-ţi de ambră mă-mbrac,
Visând la nuntiri vegetale...

Urcăm la-nălţimi zenitale,
Tu – roşie, ca floarea de mac,
Cu fluturi verzui în stomac,
Eu – zeu cu priviri abisale.

Îmbinăm două mici universuri,
Uneori, Simm, tu mă crezi desuet,
Înnotăm voluptos printre versuri,

Ne vrăjim, consonant, c-un sonet,
Versul nostru-i cu multe-nţelesuri,
E rotund, aromat şi... complet! I

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!