Frunzei, fara anotimp
***
Precum e cana-n care curcubeul
Mustește ca o toamnă prinsă în teasc
Și rupe rochia dezvelind de ce-ul
Aș vrea să fiu. De-o fi ca să renasc
Doar anotimpuri ce adună timpul
Într-o balanță fără echilibru
M-aș blestema în frunză, iară nimbul
Ce-o-nvăluie, să aibă chipul hâtru
Al ploii. Și-apoi nervurile-i bătrâne
Să le iubească cu îngheț zăpada
Din inima ce-n cuburi va rămâne
Visând la curcubeu când trece strada.
poezie de Tania Ramon
Adăugat de Andreea Murgu
Comentează! | Votează! | Copiază!
