Cântarea lui Moise (Deuteronom 30)

Pământule, asculta spusele gurii mele,
Luaţi aminte ceruri, căci, iată, voi vorbi
Ca ploaia să se-arate înţelepciunea-n ele
Ca roua peste iarbă în fiecare zi.
Să nu va fie nici mintea, nici inima bolnavă,
Eu voi vesti un Nume, pe Dumnezeu cel Sfânt
Veniţi ca să-L cunoaşteţi şi să-I aduceţi slavă
El ne păzeşte viaţa şi paşii pe pământ.

Din Legea Lui o vorbă nu poate fi ciuntită
Ea stăruie-n dreptate şi-o-mparte orişicui
Credincioşia-I mare rămâne neclintită
Ea ca o stâncă este pentru poporul Lui...

Pustiu era ţinutul în care rătăcise
Şi-orbecăia în beznă al Domnului popor
Pierdut era când Domnul S-a arătat ca-n vise
Şi i-a întins o mână venind în ajutor.

I-a-nconjurat cu milă şi l-a păzit întruna
Cum vulturul păzeşte pe puişorii săi
El zboară pe deasupra, pe aripi totdeauna
Îi poarta şi-i fereşte de pietrele din văi.

Aşa făcut-a Domnul cu cei aleşi de Dânsul -
Şi nu era în ceruri alt Dumnezeu mai viu -
Acuma ne doboară şi ne îneacă plânsul
Acuma suntem iarăşi cu fiarele-n pustiu.

Dar Dumnezeul ne strigă: - Veniţi şi n-aveţi teamă,
Veniţi cât nu e vremea ajunsă la sfârşit,
Eu, Domnul-Dumnezeul sunt Cel care vă cheamă,
Eu, Domnul-Dumnezeul sunt Cel ce v-a iubit!

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!