Exemplu

Să mă întorc?! Nu are rost și nici n-aș mai avea putere...
Rămân în raiul meu cu flori, din care-nvăț să adun miere.
Magnolia-nflorește simplu, fără să ceară aprobare,
și-și dăruiește frumusețea spre tot ce-i mângâiat de Soare.

Când isprăvește înflorirea, se scutură fără regrete,
atinge c-un sărut Pământul, din care răsar margarete,
se stinge-n verdele de iarbă, înțelegându-și nemurirea,
îmbrățișându-și efemerul care i-a împlinit menirea.

De am pătrunde taina vieții, n-am mai fi roși de-ncrâncenare,
ne-am prinde-n dansul frumuseții, gustând din cupa cu iertare,
ca, la sfârșit, să știm pleca fără-ntrebări, fără orgolii,
reînviind în verde crud, printre petale de magnolii...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
 
 

Adresa de e-mail a expeditorului

Adresa de e-mail a destinatarului

Mesaj (adresa paginii este inclusă automat)

Semnătură (numele expeditorului)

♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook