Examen la miezul nopţii

Când miezul nopţii a bătut
În râs ne punem o-ntrebare:
Anume ce-ntrebuinţare
I-am dat noi zilei ce-a trecut.
Azi, vineri, treisprezece, dată
Predestinată, pe cât ştim,
Din câte ne mai amintim
Am dus o viaţă blestemată.

Pe Crist, pe el, cel mai curat
Din dumnezei, fără-ndoială,
L-am atacat cu îndrăzneală;
Apoi la Cresus am mâncat
Şi-aici, ca bestia robustă
Să râdă şi pe plac să-i fim,
Am înjurat tot ce iubim
Şi-am lăudat tot ce dezgustă.

Noi celui slab i-am fost călău,
I-am arătat, ca toţi, trufia
Şi-am salutat adânc Prostia
Cu fruntea ei de taur rău.
Am sărutat stupida tină,
În faţă i-am îngenuncheat
Şi-apoi am binecuvântat
A lupanelor lumină.

Ca rătăcirea, în sfârşit,
S-o înecăm în nebunie,
Noi, slujitori de poezie,
Ce lucruri pure am slăvit,
Băurăm fără sete,-oriunde,
Şi fără foame am mâncat...
-Să stingem lampa, a ne-ascunde
În negură ne-ntârziat!

poezie celebră de Charles Baudelaire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!