Să înflorim încet, în mii de ani, o noapte
e timpul mult prea scurt pentru iubire,
e timpul prea puțin pentru noi doi,
se scurge ofilind amurguri în neștire
iubite, haide! strânge-l numai pentru noi.
e setea poate aspră pentru revedere
și dorul mult prea crud, zvâcnește-n tâmplă viu.
că un boboc din lacrimi răsai în inserare
secundă-n ceasul nopții, tic-tac ul prea târziu.
îmbrățișări îți simt, căldura-n răsuflare
și-un vânt pe-a mele buze din șoapte... mă ating.
dintr-un sărut aprins, rămas în depărtare
în palma mea de-atunci, acum încet se sting.
apusul încă arde, clepsidrele-s întoarse
de parcă ne-ar chema în timpul de demult
hai vino! să mai fim în clipele rămase
secundă să-ți fiu eu, tu timpul meu de-amurg.
curg ploi, ne-ademenesc, din cupe bem iubire
ți-am fost femeie ieri, azi încă mă dorești,
arzi flacără nestinsă, boboc spre înflorire
îmbată-mă cu tine, parfum de-amurg îmi ești.
să înflorim încet, în mii de ani, o noapte
oprită-n pumnul tău cu stele ce le-ai strâns
în palma ta să-ți fiu, sărut și două șoapte
că-mi ești iubire azi, eternul foc aprins.
poezie de Loredana Nicoleta Vițelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
