Scrisoare către Serghei Esenin
Mestecenii-au încărunțit
De mult prea multă așteptare
De când, Serghei, tu te-ai grăbit
Să-ți iei nemoartea-n buzunare.
În stepă s-a mai copt țărâna,
Sau poate numai mi se pare
Și-mi cade în neliniști mâna,
Când cerc s-aprind o lumânare.
De flori m-ating mai cu sfială,
Ca de o binecuvântare,
Iar dacă masa-mi este goală,
Să nu lipsească vinul tare.
La cârciumă - aceeași lume,
Ca la o mare sărbătoare.
Într-un decor... (nu-l spun pe nume)
Se varsă viața în pahare.
Armatele de derbedei,
Cu iuți pumnale la șerpare,
Te-așteaptă-n colțuri de alei,
Să-ți plânte-o lamă în spinare.
Doar câinii vagabonzi pe stradă
Trudesc în van după mâncare,
Iar de se-ntâmplă să le cadă
Vreun os, ei latră a mirare.
Un prinț, venit de nu știu unde,
S-a spânzurat în Piața Mare.
Minciuna încă se ascunde
În dosul unor felinare.
În măreția lor prea rece,
Oglinzile strălucitoare
Au darul doar să mă încerce
Cu o culoare oarecare.
Sunt frânt de foame și de sete,
Dar n-am cerut cuiva mâncare.
Vreau numai gura unei fete
Ce-o cheamă Sneghina, se pare.
Prietenii-au plecat de-aseară,
Eu zac într-un culcuș de sare
Și-mi scot târziu din călimară
Poemul care, încă, doare.
Palate n-am, poate nici casă,
Scriu mamei ultima scrisoare.
Așa e viața mea dar, lasă...
Mai sunt și spini, nu numai floare.
Cât despre frați, n-am nicio veste
De când alerg prin lumea mare.
Ei au copii și au neveste -
Nemoartea mea stă-n buzunare.
poezie de Cornel Armeanu din Călător între două lumini (1986)
Adăugat de Laura
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 3 comentarii până acum.