Ninsoarea de la tâmplă

De pe bolta lui cerească
soarele cât e de soare,
nu poate ca să topească,
de pe cap, a mea ninsoare.

S-a aşezat întâi la tâmplă.
Mi-a cuprins inteligenţa.
Rareori se mai întâmplă,
omul să-i simtă absenţa.

Odată ce s-a instalat,
peste toate e stăpână.
Din cap şi-a făcut palat,
şi-acolo vrea să rămână.

În zadar mă rog de soare
să mă scape de ninsoare.
Se străduieşte, n-am ce spune.
Ninsoarea pe cap rămâne.

poezie de Dumitru Delcă (februarie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!