Dă-mi, Doamne!

Dă-mi, Doamne, un pic putere
să nu pot la nimeni cere
nici avere, nici demenţă,
nici ajutor, nici clemenţă,
lasă-mi capul să mă poarte
din aproape spre departe,
cugetele fie-mi grijă,
tânguire ori dirijă,
picioarele neclintite,
gândurile necăjite,
bine-nfipte şi-ndreptate
către tot ce duc în spate,
că-mi este povara dulce,
ce-am construit să pot duce,
doar eu port vinovăţia
că mi-am clădit măreţia
doar pe puterile mele
cu muncă şi temenele,
că munceam din zori în noapte
doar cu rezultat la fapte,
munceam azi ca fiind mâine
şi pe-o felie de pâine,
munceam azi chiar pe un leu,
mă ştia doar Dumnezeu,
sufeream epuizare
doar să-mi cresc venitul mare
pentru mine, pentru-o casă,
pentru ce-am lăsat acasă,
m-am căznit ca să tot strâng
să nu-i văd pe-ai mei plângând,
să nu le ştiu suferinţa,
parcă mi-am pierdut credinţa,
nu mai ştiu ce-i bucuria,
lacrimile-mi sting robia,
sunt lacrimi de fericire
că m-oi duce-n nemurire,
iar ai mei m-or pomeni:
rudele şi semenii.

rugăciune de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!