Nimic fără diavol

Nătângi eram, în microclipa clipei,
Când înfruntam absurdul cel năvalnic,
Ne risipeam cu patima risipei
Şi Cerul ne privea uşor şăgalnic...

Din suflete, noi izgonisem norii,
În sine, nu mai existam, deja zburam,
Parfumul tău e amintirea florii
Şi ne iubeam, nebuni, ad litteram.

Păşeam în echilibru pe o sfoară,
Sub noi, genuni adânci ne-ademeneau,
Cu dulci şi vii acorduri de vioară
Şi corbii mari de smoală croncăneau...

Nu ne păsa de nimeni, de nimic,
Nici de căderi în hăuri, nici de corbi,
Eu mă credeam, vai!, un nombril cosmique,
Păream, de-a pururea, şi surzi şi orbi.

În dragoste, chiar de nu ştii nimic,
Te pomeneşti că ştii şi fără voie,
Iubito, să strigăm în cor... Ahoe,
Şi-apoi, s-alegem hăul cel mai mic...

Şi să ne prăvălim, căzând spre Cer,
Ca oamenii ce oameni nu mai sunt,
Dar, rogu-te, reţine-un amănunt,
Că,-n Poarta Raiului, păzeşte Lucifer!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!