Timp prefăcut

Tristeţea-i adusă de vântul de baltă,
Din liniştea seri, ascunsă, pe prund,
Adâncă şi neagră... prin trestia-naltă
Când luna vâsleşte pe ape... rotund.

Îmi poartă cocorii... pe aripi menirea
Şi vântură norii de-argint înspre lac,
Venit-a şi clipa strigând..... risipirea,
Bolnavă şi plânsă... ca omul sărac.

E-nfiptă tăcerea... în porţii de uitare
Şi visele-aşteptă pe coapse şi sâni,
Mi-e inima plânsă de dor şi mirare,
Iar ceaţa pătrunde rapid... în fântâni.

În cetini cad stele şi umbre cernute,
Fierbinte-i iubirea şi-amurgul tăcut,
Cărări de nelinişti... şi taine pierdute
Aleargă spre timpul, mereu, prefăcut.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!