Descântec

Foaie ruptă-n toamnă, frunză de arţar
Călătoare doruri trec prin mine iar;
Ruginiul muşcă aspru din cuvinte,
Ploaia mă suspină printre crengi cuminte...

Apă ne-nfricată, şarpe tulbure,
Şoapta-mi blestemată să te vânture
Prin răscruci de drumuri, frunză arsă-n vânt
Ploile durerii să te poarte-n cânt!

Stei de piatră seacă, fum amar de iască,
Dintre ofuri grele să te izbăvească
Gura mea ce arde pietrele de moară,
Când macină grâul... Somnul să te doară!

Să te rogi de noapte, să te rogi de vânturi,
Să deslege şoapte, blestemate gânduri,
Să-mpreune-n zboruri frunze de arţar,
Toamna să te-ntoarcă în iubire iar!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!