Nu există suflet liniştit în furtună

Credeam că m-am născut pentru furtună!
Am încăpăţânat marea să mă-nveţe cu ea.
I-am simţit împreună îmbrăţişarea necerească.

De multe ori,
ca un albatros cu sufletul hoinar,
în ecouri de tunete cu încolţiri de fiară,
mă luam la-ntrecere cu vântul
să nu-i simt furia înaintării spre sarcofage.

Dar azi,
ca o liră înstrunând dorul de larg,
ecoul furtunii mă-ndeamnă
să-mi ajustez pânzele în arboradă.

Cu tâmplele,
asemenea spumei mării după furtună,
răsfoiesc lumina din zborul pescăruşilor.
Din gânduri ferecate-n amintiri,
culeg imagini de viitor.

Sufletul meu caută liniştea
să se poată dărui.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!