Paşi

stăteam odată pe un ţărm
de mare, de zare
aiurea, la întâmplare
valuri se spărgeau în palma mea
într-un amurg ce nu a fost nicicând
şi dacă a fost...
acum nu are rost să mai vorbesc
doar tac într-un cuvânt nespus
soarele, o biată lampă atârnată
lumina haotic tăcerea
rătăceam prin margini de gânduri
un mers abstract şi fără tact
mă împiedicam de vise
urcam sau coboram
pe o scară în aspra frumuseţe
a unei vieţi uitată prin colburile lumii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!