O noapte cabalină
Mini-fabulă
La mii de ani-lumină-i un astru ca un Rai
Având pășuni imense, sub cer mângâietor,
Pe care-aleargă-n voie mari herghelii de cai,
C-un zeu al lor și fără vreun OM prigonitor!
Micro-morală
Un cal zdrobit de trudă, în grajdul friguros,
Înfometat, scheletic, cu-o rană rea pe piept,
Cu ochii către stele, trăiește-un vis frumos...
Că visul, printre oameni, e singurul său drept!
fabulă de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre cai, poezii despre visare, poezii despre stele, poezii despre ochi, poezii despre noapte, poezii despre frumusețe sau poezii despre astre
