Fabula unirii

Racul, observând odată,
Că şi crabu-i crustaceu,
I-a venit ideea-ndată
Să-l invite la dineu,
Pentru a-l face să-nţeleagă,
Evident la un pahar,
Că pe amândoi îi leagă
Un destin comun şi clar.
Mai pe scurt, gândise racul,
"Ca doi brazi într-o tulpină"
Pot să-nfrunte lesne veacul
Prin unirea lor deplină.
Dar mai mult, râul şi marea,
Unde ei trăiesc, normal,
Prin unire-or umple zarea
Cu un stat fenomenal.
Crabul, ascultând fireşte
Planul simplu şi măreţ,
Ciocnind un pahar frăţeşte
I-a spus racului isteţ:

-Bine, facem noi unire,
C-am fi rude amândoi,
Doar că mergem în neştire
Eu-nainte, tu-napoi!

fabulă de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!