Plutesc...

Plutesc ca între două mări de apă:
Deasupra-mi cerul gol şi legământul
De-a nu lăsa uitat aşezământul
Schimbat pe-un vis ce dă ca să înceapă;

In jos, abia întrezărit, pământul,
Ca ochiul Biblic urmărind o sapă
Cu-acel ce singur îngrozit se-ngroapă
Fără să-şi poata ştii deznodământul.

Cu-atâtea amintiri desperecheate,
Dansând insidioase pe aripe,
Imi pare zborul o eternitate

Ce-ncepe-abia acum să se-n firipe,
Multiplicat prin sciziparitate,
Cu desecrarea fiecărei clipe.

poezie de Adrian Erbiceanu
Adăugat de Yunonna
Comentează! | Votează! | Copiază!