Cădea o ploaie...

Cădea o ploaie dulce şi suavă
Ca-n Eminescu, din bătrânul tei.
Aveai în ochi o mare de scântei,
Iar eu înfăţişarea cea mai gravă
Să-ţi pară vorba-mi, vorbă cu temei...

Şi-am tot visat ca alţii fericirea
Ascunsă-n ierburi şi cuprinsă-n flori.
Erai cu trenă şi aveai bujori,
Aşa cum te întrunchipa iubirea.
Eram şi eu şi alţii visători.

Se risipea în jur o melodie
Ca dărnicia unui blând copil
Ce-şi saltă, blonde, pletele-n April,
Când corzile, ţâşnind adânc din glie,
S-au re-mplantat în solul lor fertil.

Neînţeles de cel ce Înţelege,
Inevitabil ne-am topit arzând,
Ca patima starnita de un gând,
Însămânţând, sperând că vom culege
Formula veşniciei mai curând.

poezie de Adrian Erbiceanu
Adăugat de Sabyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!