Pescarul

Pescarul se scoală cu noaptea-n cap,
Când toţi ai casei mai dorm în patul cald,
Şi-şi scoate pâinea cea de toate zilele
Din adâncul mării vălurite, de smarald.

Stranie viaţă are, o jumătate pe pământ,
Iar cealaltă plutind pe apele saline –
El nu-i nici peşte, dar nici chiar om nu este,
Aşa ca dumneavoastră sau ca mine.

Pescarul are ochii cumva altfel;
Ei te privesc ciudat şi parcă de departe,
Ca şi cum ar fi văzut atâtea lucruri
Înfricoşătoare şi de mirare foarte.

Ei sunt ca marea în zilele cu ceaţă –
Nici gri-oţel, dar nici albaştri peste poate;
Sunt ca incredibilele-i poveşti pe care ni le spune,
Nu chiar, dar – cine ştie – poate-adevărate.

Cunoaşte-atâtea despre nave şi curenţi,
Despre nori şi vânt, ghinioane şi deochi!
Dar când îi vorbesc despre lucruri din oraş,
Strâmbă din nas şi-mi face semn din ochi...

poezie de Abbie Farwell Brown, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!