Pescarul

Pescarul se scoală cu noaptea-n cap,
Când toți ai casei mai dorm în patul cald,
Și-și scoate pâinea cea de toate zilele
Din adâncul mării vălurite, de smarald.

Stranie viață are, o jumătate pe pământ,
Iar cealaltă plutind pe apele saline –
El nu-i nici pește, dar nici chiar om nu este,
Așa ca dumneavoastră sau ca mine.

Pescarul are ochii cumva altfel;
Ei te privesc ciudat și parcă de departe,
Ca și cum ar fi văzut atâtea lucruri
Înfricoșătoare și de mirare foarte.

Ei sunt ca marea în zilele cu ceaț㠖
Nici gri-oțel, dar nici albaștri peste poate;
Sunt ca incredibilele-i povești pe care ni le spune,
Nu chiar, dar – cine știe – poate-adevărate.

Cunoaște-atâtea despre nave și curenți,
Despre nori și vânt, ghinioane și deochi!
Dar când îi vorbesc despre lucruri din oraș,
Strâmbă din nas și-mi face semn din ochi...

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
 
 

Adresa de e-mail a expeditorului

Adresa de e-mail a destinatarului

Mesaj (adresa paginii este inclusă automat)

Semnătură (numele expeditorului)

♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook