Crăciunul fiului risipitor

Aş porni să colind, peste dealuri, hai-hui,
Aş deschide cu grijă şi poarta şi tinda,
Dar în satul natal tata nu-i, mama nu-i,
N-are cine, la geam, să-mi asculte colinda.

Tata nu-i să-mi mai pună o dată-n pahar,
Mama nu-i să mă-mbie, din nou, cu sarmale,
Este gol, prăbuşit şi bătrânul hambar,
Iar ograda pustie m-ar umple de jale.

Nu sunt vaci, nu sunt oi, nu sunt porci, nici găini,
În cuptor n-are cine o pâine să facă,
Gardu-i rupt, podu-i rupt şi vecinii străini,
Chiar fântâna din curte, de-o vreme, e seacă.

Nici în pod, peste grinzi, nu atârnă cârnaţi,
Către pivniţă scara cea veche-i oloagă,
Nu-s în vasele-adânci castraveţii muraţi,
Din butoaiele vechi a rămas doar o doagă.

Nici zăpadă nu-i azi prin grădini şi pe drum,
Nu-s copiii cu sănii pe deal să exulte,
Aş porni cu colindul spre casă, acum,
Dar acum e târziu, n-are cine s-asculte...

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!