Sămânţa

Un cer plumburiu, foarte jos
Încât ai putea să-l împături,
Revarsă c-un gest generos,
Din tolba de nouri, omături.

Porneşte c-un şuier prelung
Un vânt prin scheletice ramuri,
Penelul de gheaţă, prelung,
Aşterne argintul pe geamuri.

În gerul cumplit, dureros,
Lipsit pare totul de viaţă,
Dezolant, poate chiar duşmănos,
E-ntinsul de alb şi de gheaţă.

Dar cel ce în toamnă-a arat
Îngropând bob de aur sub glie,
E-n sufletul lui împăcat
Căci ce-i sub zăpadă el ştie.

Dincolo de-omăt şi de ger
Pulsează în verde viaţa,
Rodirea-i venită din cer
Şi grâul învinge-va gheaţa.

Mai vede în zare, crezând,
Întinsele lanuri sub soare
Şi-un an mai bogat ca oricând
Umplând cu belşugul hambare.

Semănaţi plini de zel, semănaţi
Cuvântul, sămânţa cerească,
De iarnă nu fiţi speriaţi
Căci Domnul va face să crească.

poezie de Flavius Laurian Duverna (29 ianuarie 2007)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!