O iubesc aşa

ştiu sigur câte zile are
o mângâi şi ea râde
de parcă îi mângâi inima
acolo unde suflă vântul
oasele sunt prea dure tăioase
adoarme cu tâmpla pe un colţ de stâncă
şi-n somn trăieşte un vis
unde casele sunt albe
şi atât de mari
prin valea de la capătul satului
trec munţi întregi de apă
oamenii coboară spre vărsare
pare că în orice clipă
norii se scufundă în şuvoiul de lumini
verdele tot se adună în unul
soarele în razele verzi fierbe câmpia
ea întinde o mână spre inimă
dincolo de vis oceanul...

poezie de Cristina Rusu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!