Suflet hoinar
Străbat pădurea ca pe o uliță a sorții,
Prin stânga trecerii mele infinitul murmură ușor
Aleg un semn între hotarul vieții și al morții,
Sărut cu palma frunzele calde, mi-e dor,
Dor de adâncire în limpezimea viselor,
(Copiii încă îmi strigă porecla prin sate)
Sau poate dor de frângerea aripii în zbor
Și de alunecarea cuminte pe spate
Coaja copacilor îmi învelește umerii goi,
Le strig păsărilor întruna, fără să obosesc,
Nu coborâți, nu, o să vin eu la voi!
Și râd, râd păsărilor mirarea, clipesc,
Dar nu pierd nimic din ceea ce se întâmplă,
Gleznele mi le afund sălbatic prin rădăciniș,
Dă-mi păpădia ta iubito, așează-mi-o pe tâmplă,
Cât de dragi îmi sunt greieri ascunși prin măcriș!
Da, așa sunt zilele fără de care nu sunt eu.
Ceasul a adormit demult, acuma tace,
Doamne, hai mai aproape de sufletul meu,
Hoinărește-l Tu și apoi, adoarme-l în pace
poezie de Silviu Dachin
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
