Poveste alba

Ninge crescand in ochii nostri ceruri
si iarna asta parca e batrana
de-atata alb in glasuri si in moarte,
nici cei trecuti nu se mai inspaimanta
de forma timpului de stele...

Sa-mi canti in frunza alba, inghetata,
ceva ce nu mai poarta sunet,
ci e de-un alb ce creste inspre sine,
ca un copac din frunze inspre seva,
cand ninge nerostit primavaratic...

sa fim din nou copii si oameni de zapada,
sa colindam in alb si cuiburi inghetate;
sa ne uitam de-a dreptul inspre stanga,
pe unde a trecut o inima-travesti,
purtand in straita grea covrigi si o poveste
despre un cer ce alb cernea spre sine...

poezie de Anca Maria Morcovescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!