Casmirul tău de rouă

cad frunze în alint, cu ele amintiri şi vis
în noaptea ce se lasă cu brumă de tăceri.
se-aud viori, departe, arcuşul lor învins
de ielele smaralde ce-au fost în primăveri.

în umbre se ascund iubiri ce-au fost de-o vară
îmbrăţişări de foc, fiori nestinşi, ce ard
amestec de culoare, prinsă în tiară
cu diamantul nopţii în ceas târziu, hazard.

zac stinse şi răpuse, cu fardurile şterse
şi se prefac în cântec ce-n somnul lor răsună,
rapsozi în frac de ploaie în cântece mirese
şi-n râuri ruginii, se-aştern rochii de lună.

mă-mbie în pastel, pastel devin îndată
mă scurg în simfonia amurgului regesc,
şi ca o harpă vie, cânt toamnei de-altădată
din genele de brumă, lied arhieresc.

ce dulce-mi eşti mireasmă, tu ca o vrajă-mi eşti
casmirul tău de rouă, mă-mbrăca-n amintiri
şi gândurile toate-n orchestre pământeşti
îmi cântă-n visul nopţii fragment din vechi trăiri.

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!