* * *

Viaţa aceasta suplă devine aproape dublă,
m-ai întrebat într-o noapte
ce se-nţelege din moarte.
Am spus, ai plâns, iar am spus.
Ce răsărit, ce apus,
ne-am rugat până-n zori,
apoi am fost scoşi de ninsori,
decapitaţi de soare, cleptomania de şoarec,
clopote bat încă ritmic, intim şi sadic şi istmic.
Mă prinse o mare tristeţe, ca Marea Neagră pe feţe,
tu ai şoptit overdue, eu sărutând şi-am spus tu,
numai tu să trăieşti, gemeni vreau şi poveşti,
ciudat că mai trăiesc, murisem de mult, Bucharest,
acum va trebui să întreţin mulţi copii,
m-am rugat şi am plâns, m-ai mângâiat foarte strâns.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!