Anotimp in ceata
o să mă recunoască îmi spun
de parcă nu ne-am fi văzut niciodată
cu pădurile ascunse prin râuri
o să îmi prindă chipul de aer subțire
îmi va spune de anotimpul de ceață
în care se nasc iluzii
până atunci adun laolaltă amintiri pe sens interzis
încerc să aprind stele
de la o vreme îmi reușește chestia asta tot mai des
de hârtie cu fitilul de gheață
adun cuminte literă lângă literă
s-ar putea să avem nevoie de toate cuvintele
tăcerea mea e cochetă se-mbracă în fir de mătase
culoarea albastră
nu vorbim despre fericire
case cu acoperișuri portocalii
surâsuri în plină lumină
cerul furat pe bucăți
cu toate acestea, s-ar putea să mă recunoască
port cu mine toate semnele.
poezie de Bianca Goean
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
