Jucând X şi 0 cu viaţa

privesc albul coalei de hârtie
e atât de alb
că mă dor ochii
iau pixul şi trag o linie dreaptă

aşa ca linia aceea
a aparatului care măsoară
pulsul vieţii

nici un gând nu o deranjează
mă deranjează pe mine

s-au adunat toate
şi bâzâie ca un roi de ţânţari

cred că legătura neuronală
dintre creier şi mână
e întreruptă undeva
altfel nu înţeleg refuzul literelor
de a se lăsa desenate

doar linia aceea dreaptă continuă
să taie coala albă
ca un drum fără întoarcere

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!